Mi-am futut mama beata cand dormea.

Salut. O să vă povestesc o întâmplare de acum câțiva ani, pe când eu aveam 21 de ani, iar mama mea 43. Locuiam doar noi doi, într-o casă la țară. Am fost doar eu și mama dintotdeauna, tatăl a lipsit cu desăvârșire din peisaj, iar mama nu și-a căutat niciodată un alt bărbat sau să se căsătorească.
După mai multe episoade din copilărie ce au durat câțiva ani buni, iată că și acum câțiva ani, din varii motive mama mea avea perioade când devenea alcoolică și devenise chiar dependentă de acest lucru. Era aproape zilnic amețită, uneori chiar peste limită. Acest lucru nu mă făcea prea fericit de cele mai multe ori, facandu-ma sa ma supăr, iar de alte ori doar treceam cu vederea.
Când eram mai mic, unul din vecinii noștri care era singur, ceva mai in vârstă cu 10 ani decât mama mea, m-a făcut să mă gândesc la un lucru care aparent m-a marcat, și astăzi m-a adus aici. Când nu aveam ce face pe acasă sau mă plictiseam, mergeam la el, petreceam timpul cu el și făceam diferite lucruri prin preajma lui.
Stand la țară, într-o casă nu foarte mare, iarna, pentru a face economie de bani, dormeam cu mama mea pentru a face focul intr-o singura camera. Iar aici mă refer că dormeam în același pat. Din diverse motive, vecinul meu m-a întrebat la un moment dat daca atunci când dorm cu mama nu o ating. Inițial nu pricepeam exact ce ar fi trebuit sa insemne la vârsta pe care o aveam pe atunci; țin minte că sigur eram in anii scolii primare. Nu am uitat acest lucru datorita evenimentelor care s-au petrecut în timp. Ulterior întrebării sale, am întrebat ce ar trebui sa insemne aceste atingeri și mi-a răspuns întrebându-mă daca atunci când doarme nu o ating pe țâțe sau pe la „păsărică” (citez). I-am răspuns rușinat că nu. Acasă nu am spus nimic despre acest lucru, dar în mintea mea avea să nască ceva mai târziu anumite dorințe. Peste ceva ani, am incercat asta in timp ce dormeam cu ea și era beata in acea noapte. Îmi treceau prin cap vorbele de altădată a vecinului meu care parca acum mă excitau. Eram la școala generală pe atunci. Țin minte că ea dormea lângă mine, iar eu mă uitam la televizor, iar gândurile acelea îmi provocaseră o erecție bună, ceea ce m-a făcut să încep să mi-o frec langa ea, ușor, pentru a nu o trezi. Gradul excitării a fost atât de intens încât am îndrăznit să întind mâna pe sub pătură și să îi ating inițial bulanul și apoi să îmi îndrept degetele spre zona pubiana a pizdei. Am atins-o ușor și speriat, dar apoi s-a mișcat și mi-am retras mâna. De atunci nu se mai întâmplase nimic fizic între noi, decât că începusem să consum multă categorie de filme porno „mom and son” ceea ce făcea dorința din mine să crească și tentația și mai mare. Mă masturbam de multe ori cu gândul la ea și o fac și în prezent.
In urma cu 2 ani, într-o vară, pe cand mama reluase „activitățile” alcoolice, s-a întâmplat inopinatul.