Sex cu o colega maritata

La cei 36 de ani ai săi Mirela era admirată în taină de mulți bărbați din firmă, bustul ferm și plin, talia subțire și fesele tari neputând fi ascunse tot timpul privirii de hainele conformiste, ba chiar prea conservatoare pe care le purta.

Mirela era o femeie măritată și păstra întotdeauna o distanță atunci când vorbea, glumele mergeau întotdeauna până la un punct, iar la cele mai străvezii pe care noi bărbații le mai aveam nu schița de multe ori nici măcar un zâmbet.

La un moment dat am lucrat împreună la un proiect, zile întregi petrecute până seara târziu. Stăteam și ne uitam amândoi peste cifre, îi simțeam parfumul condimentat, gâtul fin descoperit de părul lung și blond, atunci când gânditoare se juca cu el cu degetul și-l aranja după ureche, în timp ce se apleca spre ecranul laptopului să îmi explice ce crede că ar mai trebui făcut.

Într-una dintre zilele de vineri, când toți se îmbrăcau casual, Mirela a surprins cu o ținută în care culorile terne obișnuită lăsaseră locul unora mult mai vesele, fustele drepte și ceva cam lungi se transformaseră într-o fustița mai scurtă decât genunchii, iar pantofii cu toc comod dispăruseră și lăsaseră în loc o pereche de pantofi cu toc înalt vârf subțire, care îi făceau picioarele să pară fără sfârșit.

În ziua aceea a fost mult mai volubilă, simțeam asta în fiecare pauză de țigară în care mergeam amândoi. Mi-a cerut un foc și am simțit cum îmi ține pentru o secundă încheietura mâinii cu degetele ei lungi, privirea ei intersectându-se cu a mea.

-Ce faci în week-end, Mirela?

-Nimic. Cătălin a plecat de câteva luni să lucreze în UK. Să fiu sinceră nu mi-am făcut vreun program, cred că voi continua niște seriale sau o carte. Tu?

Mărturisirea ei onestă mă surprinsese, dar îmi dădea ceva curaj să încerc:

-Nu am program. Te invit la o cafea? Sărbătorim că finalizăm proiectul acesta?

-Ok, e o idee și asta. Sună-mă mâine.

A doua zi am sunat-o și ea a vrut la mall, rula un film bun la cinema și deși poate părea cam banal, găseai un loc și pentru o cafea.

Mirela a venit îmbrăcată ca o puștoaică, cu un tricou ușor decoltat, cu jeanșii mulați pe picioarele ei fără sfârșit, până pe fesele care se ițeau obraznice și rotunde. Se purta ca și cum eram doi prieteni buni, am așteptat-o să își cumpere niște haine, dacă tot eram acolo și am cărat docil sacoșele, care au devenit destul de multe până la film.

Seara a trecut repede, deși am încercat să trag de timp cât am putut la cafeaua de după. Am oprit în fața blocului ei și am scos sacoșele din portbagaj:

-Mă ajuți te rog? A întrebat ea cu o voce de puștoaică alintată, iar în câteva minute ne înghesuiam, cu cumpărături cu tot, în micul lift al blocului.

M-a poftit înăuntru și m-a tentat cu un pahar de gin. Până la urmă puteam să las mașina acolo și să plec cu un taxi, am acceptat invitația.

S-a scuzat să se schimbe în ceva mai comod, iar când a revenit am rămas fără cuvinte, rochița de casă era vaporoasă și destul de scurtă, iar mai bine de jumătate din sânii rotunzi și mari erau expuși de decolteul rotund.

Se învârtea prin casă, punea ceva gustări, turna în pahar, vedeam cu rochița i se ridică și lasă vederii fesele frumoase, ba chiar și o parte a chiloțeilor din dantelă. Priveam fascinat cum labiile se profilau clar sub materialul rafinat și mă așezasem picior peste picior, să nu observe cum penisul era din ce în ce mai greu de prins în pantaloni.

I-am prins palma în a mea când mi-a întins un nou pahar, iar ea s-a uitat direct în ochii mei, fără să se retragă. Am tras-o ușor de mână și am ridicat-o în poala mea, iar ea m-a încolăcit ci picioarele și mi-a răspuns pasional la sărut.

Suspina și se apăsa cu vulva pe prohabul pantalonilor mei, simțind pula deja sculată. Am prins-o cu o mână de fese și cu cealaltă i-am masat labiile.

-Ohh da, gemea ea când degetele mele i-au dat chiloții la o parte și i-au simțit despicătura udă.

Am ridicat-o și am aruncat-o pe pat, ridicându-i rochia și trăgându-i chiloțeii.

Labiile groase și răsfrânte, pubisul fără fir de păr și mirosul discret de pizdă excitată mă înnebunea.

Am început să o ling ușor, tresărind de fiecare dată când limba ajungea la clitoris. L-am dezvelit cu două degete – roz și umflat poftea de dorință. Își mișca ușor bazinul, plimbându-și vulva peste limba mea și s-a relaxat cu un icnet scurt atunci când am rămas pe clitoris și am început să îl ling apăsat.

Valurile de plăcere o făceau să geamă, se juca cu degetele cu sfârcurile, cerându-mi să o ling mai tare. Treceam limba cu putere de la baza la vârf, zăbovind pe el, iar gura mi se umplea de seva ușor sărată care îi ieșea din pizdă.

A suspinat când am pătruns-o cu degetele, mișcându-le ușor pe pereții fini ai vaginului. Am lins-o mai apăsat, peste capul sensibil al clitorisului, cu mișcări rapide ale limbii și am accelerat penetrarea cu degetele. Gustul ei îmi plăcea, îl primeam pe buze și îl sorbeam, iar orgasmul a făcut-o să tremure și să mă împingă ușor cu mâna.

S-a ridicat și mi-a desfăcut pantalonii, plimbându-și degetele pe mădularul decalotat.

-Îmi place pula ta! Mi-a zis ea, înainte să mi-o ia în gură și să o sugă pofticioasă. Îmi masa cu o mână coaiele, iar cu cealaltă pula, continuând să îi prindă cu putere capul între buze și obraji.

Am întors-o, iar ea s-a sprijinit cu mâna de masă. Penisul meu și-a făcut loc repede între labiile uzi și i-am simțit pereții fini și elastici cuprinzându-mă cu dorință. Se împingea în mine cu putere, gemând de fiecare dată când intram până la capăt.

Nu mă gândisem vreodată că Mirela are atâta chef de pulă, priveam excitat într-o oglindă de perete cu sânii cu sfârcuri mari se mișcau în ritmul în care plexul meu îi lovea fesele. Seva ei îmi făcea penisul și mai sensibil, iar pizda ei de femeie măritată se mula pe mădular ca a unei adolescente. Îi lipsise pula și lăsa să se vadă asta.

Am pompat-o energic, stârnit de țipetele ei care umpleau camera și care mă chemau pervers să îi dau pula.

Am încercat să mă abțin, dar modul în care pizda ei mă devora făcea imposibilă amânarea orgasmului. Am vrut să ies, dar m-a simțit, s-a împins sălbatic în mine de câteva ori și a țipat din nou când jeturile mele de spermă îi loveau pereții. M-a ținut în ea încă puțin, iar apoi și-a acoperit vulva cu mâna, ținând acolo sperma.

S-a prăbușit mulțumită pe canapea și și-a întins leneș sămânța cu degetele pe labii, ducându-și mâna din când în când la gură să o guste.

Mirela savura sexul așa cum văzusem la puține femei. Tipa distantă de la birou se transformase într-o apariție foarte erotică, care mă chema deseori să își satisfacă poftele fără vreo reținere.